Una dintre marile iubiri ale sculptorului Constantin
Brâncuși a fost Maria Tănase.Totuși, titanul
de la Hobi ța a fost
fascinat de femei întreaga sa viață și nu a stat
pe gânduri când a venit vorba să iubească fete mult mai tinere decât el, mai
bogate sau mai puțin cizelate. Adorația pentru reprezentantele sexului frumos
i-au adus lui Brâncuși și suferințe, însă niciodată nu a pus lacăt dragostei. Ca orice artist, a
iubit pătimaș, a suferit la fel, iar în cel din urmă și-a găsit fericirea, când în viața sa nu
mai exista o femeie, în muncă, în atelierul său de creație, acolo unde a ales să se și stingă din
viață.
Femeile din viața geniului de la Hobi ța
Maria Tănase și Constantin Brâncuși s-au
cunoscut la Paris , s-au îndrăgostit
nebunește și au trăit o
poveste de dragoste năbădăioasă. Chiar dacă a durat puțin,
sentimentele nu s-au stins niciodată din inima solistei de muzică populară. Totuși, Brâncuși a trăit
mai multe iubiri. „Avea o adorație pentru femei ca ființe și pentru
femei ca mame. A avut câteva iubiri care ar fi vrut să rămână secrete. O tânără
elvețiancă cu care chiar dorea să se căsătorească, însă era foarte tânără și el avea 50
de ani. Părinții fetei au stat să se mai gândească. Brâncuși nu era
doar un mare sculptor, dar și un om cu mult înaintea timpurilor
sale, ceea ce probabil îl făcea irezistibil. Juca golf, era pasionat de
fotografie, îl fascina zborul. Cânta muzică populară, dar îi plăcea să asculte
jazz…”, a povestit Doina Lemny, cercetăror la Centrul Pompidou și autoare a
unei serii de studii și monografii despre Constantin Brâncuși. Unele
scrieri din presă arată că în viața lui Brâncuși au mai
existat alte două românce, respectiv Milița Petrașcu, despre
care s-a discutat că ar fi fost o iubire neconsumată; dar și Cella
Delavrancea, aceasta din urmă vorbind despre relația dintre ea
și Brâncuși în cadrul unei emisiuni radiofonice de la
acea vreme.
Vera Moore, mama fiului nelegitim al lui Brâncuși
O altă femeie care a făcut ca inima lui Brâncuși să tresară
a fost pianista Vera Moore. Deși aceasta a fost foarte puțin
cunoscută, se pare că ar fi fost și una dintre cele mai importante femei
din viața sculptorului gorjean. Despre aceasta se spune că ar fi mama unicului
copil al titanului de la Hobi ța. „Cea mai
puțin cunoscută, dar cea mai importantă femeie din viața lui Brâncuși a fost
Vera Moore, pe care a cunoscut-o în anul 1930 la un concert de-al ei. În arhiva
lui Brâncuși sunt aproape 40 de scrisori ce relevă relația pasională
cu Vera”, scrie Siena Miller, cercetătoare.
Tatăl și fiul s-au văzut o singură
dată în întreaga viață
Se pare că Vera Moore i-ar fi povestit lui Constantin
Brâncuși, în anul 1934, că este însărcinată, însă sculptorul nu a vrut să își recunoască
băiatul. Vera nu a făcut niciun demers, niciodată, pentru ca fiul său să fie
recunoscut de Brâncuși, mai ales că artistul a fost descris ca un
bărbat care își dorea libertate mai presus de orice. Singurul
fiu al lui Brâncuși, John Constantin Moore, are 80 de ani și locuiește în Paris,
acolo unde posibilul său tată a cunoscut succesul și a murit. În
cadrul unui interviu, cel care susține că este fiul nelegitim al lui
Brâncuși a precizat că l-a văzut pe sculptor o singură dată în viața sa, dar nu
și-au spus nicio vorbă.
„Un amestec de țăran
viclean și Dumnezeu adevărat”
Brâncuși nu s-a oprit în loc nici după iubirea
cu pianista care i-ar fi dăruit un copil. Câțiva ani mai
târziu, soarta i-a scos-o în cale o americancă foarte bogată, pe numele său Peggy
Guggenheim. Acesta era o vedetă a lumii mondene și colecționa artă. Relația dintre
cei doi a durat aproape un an, americanca fiind nevoită să părăsească Parisul
în anul 1940. Peggy spunea despre Brâncuși că este jumătate țăran și jumătate
zeu, „un amestec de țăran viclean și Dumnezeu
adevărat”. Peggy Guggenheim era numită „Amanta Modernismului”. Trecătoare prin
inima și viața lui Brâncuși a fost și Nancy
Cunnard, o scriitoare nonconformistă care a militat împotriva rasismului și
fascismului. Brâncuși i-a dedicat două lucrări, respectiv „O fetișcană
sofisticată” și „Negresa blondă”.
În ultimii ani de viață, Brâncuși a avut-o
alături pe pictorița Sonia Terk-Delaunay, aceasta fiind cea care
l-a convins să își facă un testament și cui să
lase moștenire operele sale.
sursa : internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu